INSPECŢIA TEHNICĂ PERIODICĂ OBLIGATORIE!
Foarte mulţi şoferi uită că o dată la 2 ani trebuie să treacă pe la un service autorizat ITP şi sa facă inspecţia tehnică periodică. Legea spune că NU ai voie să depăşeşti termenul de valabilitate cu maximum 15 zile (o să găsiţi pe internet că aţi avea această perioadă de graţie – TOTAL GREŞIT). Dacă l-ai depăşit pe cel trecut pe sticker-ul de pe talon, vei lua amendă între 1.125 şi 2.500 lei (plătiţi numai jumătate în 48h) plus suspendarea talonului. Apoi trebuie să faci controlul maşinii la RAR ca sa-ţi iei ITP-ul şi să recapeţi talonul de la Poliţie. Aşa că mai bine eviţi complicaţiile şi pierderile şi te uiţi pe spatele talonului ca să vezi când îţi expiră inspecţia tehnică periodică. Este scrisă cu ştampilă şi semnătură pe un sticker.
80 DE LEI COSTĂ CEL MAI IEFTIN ITP
Un ITP costă azi între 80 şi maximum 150 de lei şi nu durează mai mult de jumătate de oră. Asta ţine şi de eventualele lucruri neconforme care pot fi reparate sau nu pe loc, în service. Trebuie să ştii că ai obligaţia să te duci cu maşina curată, cu roţile umflate conform recomandărilor producătorului şi că NU e obligatoriu să ai cele două triunghiuri reflectorizante, trusa medicală şi extinctorul. Nu poţi intra în service fără talon, buletinul proprietarului şi cartea de identitate a maşinii. În loc de talon e acceptată şi dovada înlocuirii acestuia. În cazul în care aveţi lucruri care nu se pot remedia pe loc, aveţi timp 30 de zile să vă întoarceţi ca să “vă luaţi” ITP-ul. Iată şi operaţiunile care se fac la inspecţia tehnică periodică.
PAŞI ŞI VERIFICĂRI ITP?
Identificare maşină
Introducere date în calculator
Fotografiere pentru dovezi
Sistemul de frânare
Emisia de noxe
Faruri şi instalaţia electrică
Jocurile
Completare raport ITP şi acordare