10 sfaturi pentru a scădea consumul de combustibil

Autor: Marius Vișan 28 mart. 2016 Știri auto

 


Pentru a face economii la carburant nu e neapărat nevoie să-ţi cumperi o maşină nouă, trebuie doar să fii atent la anumite lucruri pe care le faci greşit şi să iei măsuri. În funcţie de modul în care se comportă şoferul diferenţele de consum pot fi foarte mari, chiar la aceeaşi maşină, iar în funcţie de cât de mult mergi cu maşina, economiile pot depăşi 2.000 de lei anual.

Una din ideile de bază ale unui condus economic este să adaptezi viteza, astfel încât să fii nevoit să frânezi cât mai puţin şi să pierzi cât mai puţin din energia maşinii. 

Site-ul Adevărul.ro a realizat împreună cu Ciprian Gurban, un inginer român care lucrează în industria auto din Germania, o listă cu sfaturi pe care şoferii ar trebui să le urmeze dacă vor să facă economii de combustibil. 

1. Nu transporta în maşină obiecte de care nu ai nevoie

Orice obiect pe care îl cari în maşină afectează consumul de combustibil, deoarece motorul va trebui să muncească în plus pentru a pune vehiculul în mişcare. Aşadar, dacă ai obiecte de care nu ai nevoie prin portbagaj şi obişnuieşti să circuli mult, ar fi bine să laşi acasă deoarece îţi pot ”afecta” buzunarul.

2. Lucrează la aerodinamica maşinii 

Dacă ai montat pe acoperiş un portbagaj sau un suport de biciclete ar trebui să ştii că acestea modifică aerodinamica maşinii. Aceasta face ca rezistenţa în calea aerului să fie mai mare, iar asta se reflectă într-un consum suplimentar de benzină. Dacă le foloseşti extrem de rar ai putea să le dai jos când nu ai nevoie de ele.

3. Efectuează la timp întreţinerea maşinii

Cel mai banal exemplu este neschimbarea la timp a uleiului sau a filtrelor. Acest lucru duce la un raport de combustie mai puţin eficient, iar asta înseamnă un consum mai ridicat de combustibil pentru a produce aceeaşi forţă faţă de un motor cu o întreţinere normală. 

4. Stabileşte fiecare călătorie pe care o faci cu maşina

Călătoriile scurte, de până în 10 minute, ar trebui combinate într-un singur traseu pentru a nu fi nevoit ca de fiecare dată să opreşti motorul. Motorul rece nu va funcţiona în parametrii normali, iar acest lucru se reflectă în consumul de combustibil. 

5. Exclude consumatorii electrici care nu sunt necesari 

Orice consumator electric pune la lucru alternatorul, care la rândul lui va face ca motorul să folosească mai mult combustibil pentru a produce curent. Oglinzile încălzite sau încălzirea în scaune pot fi nişte exemple de astfel de consumatori fără de care putem trăi.

6. Nu asculta muzica tare atunci când conduci

Studiile au arătat că atunci când muzica din maşină depăşeşte un anumit volum, şoferul are tendinţa să conducă mai agresiv, lucru care-l face să apese mai mult pe pendala de acceleraţie. 

7. Ai grijă la plinul de combustibil

Aici problema este tot de greutate. Cu cât maşina cară mai mult cu atât consumul motorului creşte. O greutate de 60-70 de kg pe care trebuie să o cari multă vreme, este oarecum inutilă dacă conduci mult timp în oraş, unde sunt atâtea benzinării. 

8. Presiunea din roţi

O presiune incorectă a aerului din roţi duce la o rezistenţă mai mare la înaintare, de aceea este recomandat ca înainte de a umfla pleurile să verifici cartea technică a maşinii pentru a afla care este presiunea optimă.

9. Încălzirea motorului nu are nici un beneficiu

Experţii au constatat că a lăsa maşina să se încălzească înainte de a pleca la drum nu prezintă niciun beneficiu, ci poate chiar să dăuneze motorului din cauza unei ungeri ineficiente. Pornirea motorului cu 1-2 minute înainte de plecarea sunt suficiente, chiar şi când afară este mai frig. 

10. Evită condusul în orele de vârf

Când maşina este obligată să fac multe porniri de pe loc, ca atunci când se stă în traficul aglomerat, motorul face mai mult efort, şi astfel creşte şi consumul de combustibil. Acest sfat ar trebui urmat şi din prisma faptului că într-un trafic aglomerat pe mai umpli şi de nervi. 

„Nu există reţetă garantată de economisire a combustibilului pentru că există mulţi factori care joacă un rol decisiv, dar aceste recomandări te pot ajuta să salvezi combustibil fără costuri adiţionale, eliminând ce nu e necesar din obiceiurile tale de condus”, a declarat la finalul articolului Ciprian Gurban pentru Adevărul.ro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide