Miss Playboy 2005, în şaua unui monstru de 1800 centrimetri cubi

Autor: Constantin Ciobanu 23 ian. 2007 Fete si masini

Destul de greu sa iti revii dupa o sesiune foto in timpul careia temperatura a depasit in termometre orice scala cunoscuta de omenire. Va pot spune ca Intruder, sau M109R cum este cunoscut peste Ocean, este o piesa grea: la cele 315 kg ale motocicletei, trebuie sa stai bine pe picioare pentru a reusi macar sa o mentii pe roti in pozitie statica.


Service-ul in care am realizat sesiunea foto gazduia doua exemplare tavalite usor in trafic, ceea ce dovedeste ca e o piesa grea din toate punctele de vedere. Cu o linie care o eclipseaza usor pe cea a unui Harley Davidson V-Rod, Intruder are cam tot ce ii trebuie pentru a deveni un distrugator de inimi. Lucru verificat cu ajutorul Andreei, o fata care nu a lasat nici o piesa de Intruder nepipaita. Cert este ca trebuie avut grija cu avansurile pe care ti le poate face acest Suzuki. Pretul este unul mai mult decat tentant: 9.406 euro (CIP), iar pentru acesti bani nu primesti doar cateva sute de kilograme de metal. Concentratia de testosteron este asigurata de un V-Twin DOHC la 54 de grade, care “disloca” 1.783 cmc.


Propulsorul ofera o putere decenta, 125 CP la 6.200 rpm, dar are de pus in miscare cele 315 kg ale motocicletei. O solutie interesanta in ceea ce priveste designul instrumentarului de bord o reprezinta turometrul digital montat pe ghidon si vitezometrul analog integrat in rezervorul de benzina, care, apropo, poate “inghiti” 19 litri. Sistemul de evacuare, de tipul 2 – 1 – 2, este construit din otel inoxidabil cromat si e controlat de o unitate electronica menita a imbunatati performantele motorului si a permite obtinerea unui sunet veritabil de V-Twin. Apropo de sunet, probabil ca veti fi remarcat relativ usor in mediul urban datorita acestuia, desi Intruder VRZ 1800 nu prea are ce cauta prin oras. Nici kilogramele si nici manevrabilitatea tipica unui cruiser nu-l recomanda. Motocicleta iubeste calatoriile lungi si relaxate, in timpul carora viteza de rulare obliga propulsorul la o turatie usor mai mare decat cea de ralanti. Nu trebuie uitati nici cei 160 Nm disponibili de la 3.200 rpm – in mod cert Intruder va fi in stare de niste reprize fulminante. Trebuie avut grija in schimb de dozarea gazului, pentru ca rezervorul are proportii normale, 19 litri, dar cand avem de-a face cu o cilindree de 1,8 litri, lucrurile se pot complica destul de usor.


Un detaliu care nu trebuie ignorat este nivelul excelent de finisare de care se bucura acest Intruder. Privindu-l atent si in detaliu, veti descoperi o calitate a fabricatiei excelenta, fara suduri inestetice uitate la vedere sau imbinari perfectibile. Suzuki VRZ 1800 face parte din categoria show bike, este motocicleta care te scoate din anonimat, oferindu-ti in acelasi timp destula satisfactie la ghidon pentru a uita ca este un obiect falic. Imi imaginez doar un burn-out si cat fum poate provoca pneul spate, a carui dimensiune este mai mult decat generoasa: 240/40/18. Daca va tenteaza un Intruder, nu uitati ca aveti nevoie si de un abonament la o sala de fitness.

Restul minunilor, în galeria foto!


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide