Cei care călătoresc fără bilet în mijloacele de transport în comun ar putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei, potrivit proiectului Legii serviciului de transport public de călători, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Cum arată noile maşini ale Poliţiei Române – GALERIE FOTO
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport”, se arată în proiectul de act normativ.
Proiectul mai prevede înfiinţarea Asociaţiei metropolitane de transport Bucureşti-Ilfov (AMTBI), în urma desfiinţării Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, înfiinţate în 2011, şi a Companiei de Transport Metropolitan Bucureşti – Ilfov (CTMBI).
AMTBI este mandatată prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre să: elaboreze politica şi strategia unitară privind serviciului metropolitan de transport public la nivelul municipiului Bucureşti, al judeţului Ilfov şi al unităţilor administrativ-teritoriale urbane şi rurale situate în judeţul Ilfov; asigure înfiinţarea, organizarea, coordonarea, reglementarea, planificarea, autorizarea, monitorizarea şi controlul serviciului metropolitan de transport public prestat pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre; asigure prestarea, gestionarea şi funcţionarea integrată multimodală a serviciului metropolitan de transport public la nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov şi să asigure modernizarea, reabilitarea, dezvoltarea şi exploatarea, într-o viziune unitară, a infrastructurii de transport public aferentă serviciului, potrivit acordului de asociere şi statutului asociaţiei încheiate între Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Consiliului Judeţean Ilfov şi consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre.
Un şofer şi-a convins colegii de trafic să nu mai claxoneze într-un mod ingenios – FOTO
CTMBI are statut de operator regional şi se organizează ca societate comercială cu capital social 100% al unităţilor administrativ-teritoriale membre ale AMTBI.
AMTBI nu are calitatea de operator şi nu poate desfăşura activităţi economice directe. Cheltuielile de funcţionare ale AMTBI se finanţează din următoarele surse: contribuţiile membrilor asociaţiei la formarea patrimoniului iniţial, cotizaţiile anuale şi alte contribuţii de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, reţinerea unei cote de 5% din încasările operatorilor provenite din vânzarea titlurilor de călătorie şi administrarea spaţiilor de parcare, cu excepţia încasărilor sub formă de compensaţii financiare, dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţiile legii, donaţii, sponsorizări sau legate,
venituri legal constituite provenite din taxe de autorizare şi activităţi de consultanţă şi alte surse de venituri prevăzute de lege.