Dacă ai condus vreodată o maşină electrică, sau ai citit vreodată despre una, sigur ştii de problema încărcării bateriilor. Sigur, tehnologia de ultimă oră a făcut ca o încărcare rapidă să dureze chiar şi 15 minute, dar la ce te ajută asta când nu ai unde să bagi maşina în priză, nu?
Ei bine, BMW vrea să rezolve această problemă prin lansarea unui stâlp de iluminat public care are şi o staţie de încărcare integrată.
În speranţa că nu o să scoată nimeni cablul din priză, soluţia asta ar putea să funcţioneze foarte bine
Deocamdată este doar un prototip, însă noile unităţi Light and Charge vor fi puse la treabă din primăvara lui 2015 în cadrul unui program pilot desfăşurat pe străzile din Munchen. Proiectul va duce la înlocuirea câtorva stâlpi de iluminat clasici cu aceste prototipuri, ceea ce aduce două avantaje: 1) măreşte numărul de staţii de încărcare pentru maşini electrice şi 2) îmbunătăţeşte consumul de curent electric al sistemului de iluminat public, fiindcă stâlpul făcut de BMW foloseşte tehnologia LED.
Nemţii nu au dat foarte multe detalii despre felul în care funcţionează ideea lor, însă au spus că vor exista două variante – una cu două module LED (pentru străduţe mai mici) şi una cu patru module LED (pentru bulevarde şi străzi mai mari).
Mi se pare o idee simplă, dar eficientă, având în vedere că stâlpii de iluminat sunt, practic, peste tot. Aşa că de ce să nu profite industria maşinilor electrice de această poziţionare, nu?
Tu ce zici: ai fi tentat să-ţi cumperi o maşină 100% electrică dacă ai putea încărca bateriile la colţul străzii?