Sunt în autocar, în drum către centrul BMW Driving Experience din Maisach, Germania. Acolo unde în timpul celui de-al Doilea Război Mondial erau antrenaţi piloţii vestitului Luftwaffe german. Dar acum suntem pe timp de pace, iar locul piloţilor de avioane de vânătoare a fost luat de piloţii de maşini.
Cei de la Bridgestone îmi spun că am ajuns. Lângă clădirea în care se odihneşte marele BMW M6 Gran Coupé aşteaptă cuminte o armată de modele care poartă logoul producătorului bavarez. Din marea de oameni prezenţi se aude o voce cunoscută. E Claudiu David, primul şi singurul român din cadrul programului BMW Driving Experience. Voi avea de-a face cu el mai târziu, când îl voi urma pe circuit într-un BMW M4.
Un român printre germani
Dar până să ajung acolo am trecut prin mai multe probe. Prima este cea de îndemânare pe suprafaţă umedă sau, mai pe româneşte, drifturi pe ud. Instructorul e un domn pe la 60 de ani care are nevoie uneori de pauze pentru a-şi găsi cuvintele în engleză, însă nici nu mai e nevoie de vorbe când urcă la volan şi ne arată cât de uşor e să faci chestia asta. Sau cel puţin aşa pare.
Îmi vine rândul. Urc la volanul unui BMW Seria 3 diesel încălţat cu anvelope Bridgestone. Stropitorile de apă încep să-şi facă treaba, dar fundul maşinii nu se lasă vrăjit prea uşor. În cele din urmă, reuşesc să fac un cerc complet în derapaj controlat, dar chiar şi aşa am putut să simt cât de bună e aderenţa, cu toate că sistemul de control al tracţiunii era oprit!
Looking good!
A urmat o probă de evitare a unui obstacol pe asfalt ud cu anvelope run-flat. O maşină avea cauciucurile umflate la presiunea corectă, iar alta avea o anvelopă din faţă la jumătate din presiunea normală. Şi deşi se simte încă după primii metri că maşina cu roata dezumflată e mai greu de controlat, am reuşit să evit obstacolul sub frânare bruscă de la 60 km/h.
Am mai trecut şi printr-un traseu construit special pentru a pune în valoare sistemul de tracţiune integrală xDrive de pe noul BMW X5, dar şi printr-un slalom cu noul i3. Da, prima electrică 100% de la BMW, care e încălţată pe linia de asamblare cu anvelope Bridgestone Ecopia. Nişte cauciucuri foarte înguste, dar şi foarte înalte. Şi, spre surprinderea mea, un slalom la 50 km/h cu citadina ecologică a dus doar la aprinderea martorului de ESP în bord, dar cam atât. Fără dramă şi fără scârţâieli inutile. După slalomul electric, am avut ocazia să văd cum funcţionează sistemul automat de parcare de pe i3. Pe scurt, merge foarte bine, însă tot nu e la fel de rapid ca o parcare făcută de un şofer iscusit.
Am încheiat ziua cu câteva ture de circuit cu noul M4, conduse de nimeni altul decât Claudiu David. O maşină fabuloasă, care se simte ca acasă pe un traseu închis. De fapt, românul nostru de la BMW Driving Experience mi-a spus că sportiva germană e făcută ca o maşină de curse şi că ai nevoie doar de un rollcage dacă vrei să te dai de-a binelea în competiţii. Şi da, după o zi întreagă de tortură, anvelopele şi-au făcut treaba cu vârf şi îndesat.
Când trebuie schimbate cauciucurile pe maşina proprie?
Reprezentanţii Bridgestone în România recomandă ca un set de anvelope să fie schimbat o dată la zece ani, cu condiţia ca gumele să fi fost rotite corespunzător la fiecare schimbare vară/iarnă. Sigur, dacă observi semne de uzură ale cauciucului înainte de termenul de zece ani, atunci ar trebui să începi să pui bani deoparte pentru un nou set. Ca să ştii când au fost produse anvelopele tale, trebuie să cauţi codul DOT inscripţionat pe fiecare cauciuc în parte (format din patru cifre – primele două reprezintă săptămâna, iar ultimele două reprezintă anul în care a fost făcut).
Termenul de zece ani scade dramatic dacă vorbim de trafic în stil german. Mai exact, potrivit instructorilor de la BMW Driving Experience, o maşină care circulă în mod regulat cu viteze de peste 130 km/h trebuie să fie încălţată cu anvelope noi mult mai devreme – la un interval de aproximativ trei ani, chiar dacă la inspecţia vizuală nu pare nimic în neregulă. Cred că eşti de acord cu mine când spun că nu e prea plăcut să-ţi explodeze un cauciuc la 200 km/h.
Câteva cuvinte despre Bridgestone şi BMW Driving Experience
Bridgestone este un producător japonez de anvelope premium fondat în 1931 de către Shojiro Ishibashi.
În 2014, Bridgestone a fost ales pentru al şaselea an consecutiv drept furnizor exclusiv de anvelope pentru programul BMW Driving Experience. Totodată, brandul japonez este furnizorul exclusiv de cauciucuri pentru primele modele din gama i de la BMW – i3 şi i8.