Pikes Peak International Hill Climb, sau Race to the clouds (cursa către nori), a adunat în 2014 un total de 135 de vehicule, dintre care 70 sunt maşini şi 65 sunt motociclete. Toate sunt pilotate de oameni care au spiritul competiţiei în sânge şi care vor să dovedească un singur lucru: că sunt mai puternici decât natura.
Printre cei 135 de temerari se află şi Andrei Mitraşcă, primul român din istorie care participă la cursa de viteză în coastă desfăşurată pe muntele Pikes Peak din apropierea oraşului american Colorado Springs.
Drapelul României, deasupra statului Colorado
Mitraşcă este multiplu campion în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă şi s-a înscris la clasa Time Attack 2 cu un Seat Ibiza Cupra TDI, adică una dintre cele mai fiabile maşini de curse România. După discuţia pe care am avut-o cu el înaintea plecării către Statele Unite ale Americii, Andrei Mitraşcă a spus că nu ţinteşte victoria, dar nici nu vrea să termine ultimul. Şi, după rezultatele primelor sesiuni de teste şi calificări, se pare că românul nostru a reuşit să se ţină de cuvânt.
Competiţia americană, care le cere piloţilor să parcurgă un traseu de 20 km cu 156 de viraje către vârful muntelui Pikes Peak, reuneşte nouă clase pentru maşini şi zece clase pentru motociclete. Cu toate acestea, însă, toată atenţia va fi focalizată asupra clasei Unlimited de la maşini, acolo unde o Dacia Duster şi-a încercat norocul în 2012 şi, totodată, unde francezul Sébastien Loeb a distrus, practic, fostul de record cu al său Peugeot 208 T16 în 2013.
Nobuhiro Tajima, unul dintre pretendenţii la titlu
În 2014, la clasa Unlimited s-au înscris doar nouă piloţi, printre care şi un începător, care vor încerca să bată timpul obţinut de Loeb anul trecut. Printre favoriţi se numără Nobuhiro „Monster” Tajima şi Romain Dumas, fiecare în clasa proprie – Tajima la Electric Modified şi Dumas la Unlimited.
Pikes Peak International Hill Climb se desfăşoară duminică, 29 iunie.
UPDATE: Rezultatele cursei de la Pikes Peak
Cursa s-a încheiat, iar pe primul loc a urcat francezul Romain Dumas, care a obţinut un timp de nouă minute şi cinci secunde (09:05.801). Un rezultat bun, dar care nu s-a apropiat deloc de recordul stabilit în 2013 de francezul Sébastien Loeb, care a reuşit să spargă bariera de nouă minute.
Au urmat apoi Greg Tracy şi Hiroshi Masuoka, ambii concurenţi la clasa Electric Modified, în vreme ce Nobuhiro „Monster” Tajima nu a reuşit să termine cursa.
Mitraşcă, înainte de cursă. Relaxat şi încrezător
Românul Andrei Mitraşcă s-a ţinut de cuvânt şi a terminat cursa mai sus de ultimul loc. Mai exact, Mitraşcă a obţinut locul şapte la clasa în care a concurat – Time Attack 2 – cu un timp de 16 minute şi 16 secunde (16:16.014), înaintea ultimilor doi clasaţi – Michael Hanao şi Masahito Watanabe, de la clasa Pikes Peak Middleweight, respectiv PPC Sidecar.
Mitraşcă, lângă maşina sa SEAT Ibiza
„Am ajuns la final! Dupa primul intermediar eram in target pentru un timp de 13 minute. Planul era sa iau recordul masinilor diesel ( 14.03 pentru autoturisme si 13.17 pentru diesel trucks detinute de un VW Golf si un Tuareg inca din 2007 ). Dupa cinci kilometri insa, motorul nu a mai vrut sa traga asa ca am schiopatat pana sus. Am crezut ca nu mai ajung. Pacat, eram „in the zone”, stiam toata cursa. Nu sunt fericit, sunt doar norocos. Am incercat si am fost aproape. Poate am vrut prea mult dar cel putin am aratat ca se poate! Si da, Ruxi nu abandoneaza niciodata!”, a declarat Mitraşcă pe contul său de Facebook.
Noi îi ţinem pumnii pentru a avea curajul şi determinarea necesare pentru a concura şi anul viitor, pentru că suntem siguri că românul nostru are mult mai multe de arătat!