Când vezi un Lamborghini Aventador, ultimul lucru care îţi vine în minte e „trebuia să fie mai lat, nu?”. Până la urmă, e suficient de rapid şi suficient de arătos ca să nu aibă nevoie de vreun adaos ulterior. Dar japonezii de la Liberty Walk şi-au făcut un obicei din a duce la extrem maşini cunoscute pentru performanţele lor impresionante – Nissan GT-R, BMW M4 şi Ferrari 458 Italia sunt doar câteva exemple.
Iar acum s-au pus pe modificat taurul nărăvaş italian Aventador. Deocamdată e doar o randare digitală, însă istoria ne-a învăţat că schiţele japonezilor se transformă, în cele din urmă, în realitate.
Preţul? Un pic peste 37.000 de dolari americani pentru tot kitul.
Dacă vrei mai multe poze, le găseşti în GALERIA FOTO a acestui articol.