Compania de consultanţă Millward Brown realizează anual Top 100 Global Brands, în care analizează, pe baza a mai mulţi factori, care e valoarea celor mai importante companii din lume, din toate domeniile.
În 2014, primele 100 de branduri pe plan mondial se estimează că au ajuns să valoreze, cumulat, 2,9 trilioane de dolari, ceea ce înseamnă o evoluţie spectaculoasă, de 12% faţă de 2013. Mai mult, faţă de criza din 2008 şi 2009, multe dintre companiile din acest top au înregistrat acum creşteri peste aşteptările analiştilor, un indiciu suficient că perioada de criză a fost depăşită.
În domeniul auto, iată care este clasamentul din 2014 BrandZ Most Valuable Brands:
În materie de valoare a brandului, Toyota este un adevărat performer în topul MIlward Brown
În ciuda problemelor post-recesiune prin care gigantul japonez a trecut, cei de la BrandZ creditează Toyota cu o creştere substanţială a valorii, care ajunge la aproape 30 de miliarde USD. Analiştii consideră că politica japonezilor, care pune accentul pe valoare şi calitate, dar şi pe trendul ecologic (graţie gamei de maşini hibride), este foarte bine pusă la punct, de unde şi rezultatul remarcabil.
BMW e considerat mai valoros decât Mercedes-Benz, dar cel din urmă are o ascensiune mai rapidă
BMW se situează pe locul al doilea, având o creştere mult mai mică decât japonezii, în timp ce rivalul Mercedes-Benz are parte în acest an de o creştere de trei ori mai bună decât bavarezii, în principal datorită percepţiei mult mai bună a publicului la schimbarea de imagine.
Revelaţia din 2014 este Ford, care se pare că a ajuns singura companie americană care merită aprecierea analiştilor şi a publicului
Poziţionarea celor de la Honda nu e de natură să ne surprindă, însă Ford este o adevărată revelaţie, cu o creştere de-a dreptul spectaculoasă, ceea ce a făcut compania americană să-i devanseze pe japonezii de la Nissan. Analiştii consideră că marele avantaj al Ford ţine de puternicul brand-awareness în rândul consumatorilor, fiind ”un nume foarte uşor de înţeles şi de asociat cu maşinile şi tehnologia modernă”.
Volkswagen, deşi e în luptă directă pentru titlul de cel mai mare producător auto din lume, suferă la capitolul valoare
Gigantul Volkswagen reprezintă surpriza negativă a acestui TOP 10, fiind singurul producător care înregistrează o scădere a valorii, pusă pe seama ratării obiectivelor de vânzări din SUA şi Brazilia, dar şi pe rezultatele slabe, din punct de vedere al profitului, pe piaţa chineză, în ciuda volumului mare de vânzări de acolo. În schimb, Audi îşi continuă încet şi sigur ascensiunea, deşi încă foarte departe de BMW şi Mercedes-Benz.
Coreenii de la Hyundai au mari şanse să treacă de americanii de la Chevrolet
Topul e încheiat de coreenii de la Hyundai, care se apropie ameninţător de Chevrolet, marca americană având foarte mari probleme de imagine, pe de o parte din cauza falimentului prin care a trecut în perioada de criză, pe de altă parte din cauza numeroaselor scandaluri legate de restructurare.
Sursa: Millward Brown