Pasionaţii auto însă, au văzut alt potenţial în aceste modele. În vremuri moderne, întreaga filozofie Chevrolet despre Impala, „o maşină premium accesibilă pentru americanul de clasă medie”, a fost demontată pentru a face loc spectaculosului. O tendinţă care constă în echiparea maşinii cu un sistem de suspensii hidraulice, transformându-le astfel în jucării săltăreţe pentru rapperi şi vedete din lumea sportului, etalate pe străzile din California.
Iar cum pasiunea nu cunoaşte graniţe, ne îndreptăm privirea spre Australia, unde cei de la Stance Works au stat de vorbă cu Ben Clarke, posesorul unui Chevy Impala din 1962. Este vorba despre a treia generaţie de Impala, produsă între 1961 şi 1964. Nu o să vorbim despre motoare, pentru că punctul de interes sunt suspensiile şi feeling-ul oferit de maşină.
Tradiţia spune că un lowrider nu e lowrider fară suspensii hidraulice, însă legile din Australia interzic acest tip de tehnologie. Aşa că Ben s-a văzut nevoit să recurgă la soluţia suspensiilor pneumatice pentru a-şi vedea proiectul finalizat. După care, a trecut la aspect.
Albul lucios care acoperă caroseria se potriveşte perfect atât cu elementele decorative cromate cât şi cu jantele în spiţe. Iar interiorul luxos alintă ochiul cu nuanţele turcoaz ale pielii întreţinute examplar, în vreme ce maşina rulează cu nasul pe sus pe drumuri însorite.
Voi ce atmosferă regăsiţi în galeria FOTO de mai sus?