Studiul, condus de o colaboratoare a Universităţii Monash din Australia, arată că şoferii ar trebui să evite să cânte atunci când conduc şi chiar să oprească muzica dacă sunt implicaţi într-o situaţie dificilă.
Astfel, spre deosebire de şoferii care au condus fără muzică de fundal, cei care au cântat în timpul condusului au reacţionat mai greu, iar viteza cu care s-au deplasat nu a fost constantă.
Surpriza studiului este că şoferii care ascultă muzică şi cântă în acelaşi timp au şanse mai mari să nu părăsească banda pe care rulează. Explicaţia, însă, nu este un motiv de bucurie. Autoarea studiului spune că muzica i-ar putea face pe conducători să se concentreze doar pe lucrurile care se petrec în faţa maşinii şi să ignore oglinzile laterale.
Înainte de participarea la studiu, subiecţii au învăţat versurile melodiilor „I’m a believer”, cântată de Smash Mouth, şi „Imagine”, interpretată de John Lennon. Testele s-au desfăşurat într-un simulator şi au verificat atenţia şoferilor pe un traseu urban de 6.6 kilometri cu patru zone de viteză şi o combinaţie de evenimente neaşteptate, precum pietoni care traversează şi schimbări ale luminii semafoarelor.
Video: