GALERIE FOTO. Cele mai tari vehicule de război care pot fi cumpărate de civili

Autor: Marius Vișan 28 oct. 2015 Știri auto

Maşinile de război, după cum le spune şi numele, sunt nişte vehicule special create pentru a face faţă unor condiţii speciale din teatrele de operaţiune. De-a lungul timpului însă unele modele s-au adaptat şi pentru a circula pe şoselele din oraşe.

VIDEO Noul BMW Seria 7. Nava-amiral a constructorului bavarez iese pe şosele – GALERIE FOTO

VIDEO Filmare din avion cu autostrada A1 Lugoj-Deva. Cum arată bucata de drum pe care şeful CNADNR ar vrea s-o inaugureze anul acesta

Cei de la BBC au făcut o listă cu opt vehicule de război care însă pot fi cumpărate şi de civili.

1. DUKW


DUKW este un camion amfibie american cu şase roţi a cărui existenţă datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Din cele aproximativ 21.000 de maşini construite între 1942 şi 1945, un număr surprinzător de mare încă mai există. Multe au fost cumpărate şi sunt folosite pentru transportul turiştilor din oraşe precum Boston şi Londra, iar altele au intrat în rândul ”jucăriilor” unor colecţionari privaţi.

Preţul unui asemenea model poate varia. Exemplul din imagine a fost vândut la o licitaţie din 2014 pentru 78.775 de dolari.

2. Jeep Wrangler Unlimited Rubicon Hard Rock

Jeep este o marcă de automobil produs de compania americană Chrysler. Este cea mai veche marcă de vehicule off-road. Jeep-ul a inspirat o serie de alte maşini militare de tip „Light Utility Vehicles”. Primul vehicul Jeep a apărut mai întâi ca prototip a lui Bantam BRC, acesta devenind principala maşină off-road a Armatei SUA şi a Aliaţilor în timpul celui celui de-al Doilea Război Mondial şi în perioada de după război.

Preţul unui Jeep Wrangler Unlimited Rubicon Hard Rock este de 41.000 de dolari.

3. Renault Sherpa

Sherpa este produs în uzinele Franţa şi reprezintă un succes notabil pe pieţele unde există coflicte armate. În varianta pentru şosele normale arată că o camionetă de mari dimensiuni. Renault Sherpa are un motor diesel de 4,76 litri, capabil să asigure 215 CP, iar pentru comenzi speciale, automobilele livrate in zone de conflict pot fi dotate cu blindaj.

Preţul ajunge la 272.000 de dolari.

Anunţul oficial al Renault despre „Dacia viitorului” – de la varianta hibrid la maşina care „se conduce singură”

4. GAZ Tigr

GAZ Tigr este o replică rusească a Hummvee-urilor americane, aceasta reprezentând mândria şoferilor ruşi când vine vorba de maşini off-road. Totuşi pentru achiziţia unui GAZ Tigr sunt necesare aprobări speciale de la Ministerului Apărarii din Rusia.

Preţul acesteia este undeva în jurul sumei de 110.000 de dolari.

 

GALERIE FOTO Cum arată Dacia Duster de aproape 20.000 de euro. Printre opţiuni, tapiţerie de piele

GALERIE FOTO Maşinile off-road care au scris istorie. PLUS: Istoria ARO – gloria şi moartea chinuită a unei legende

5. Mercedes-Benz G63 AMG 6×6

Varianta civilă a acestui Mercedes are o serie de dotări asemănătoare cu cea de război, iar blindajul o face să fie o alegere ideală pentru escorta unor lideri politici.

Deţinerea unui asemenea model este ilegală în Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Australia, iar producţia acestui lui este ţinută sub control, maşina putând să devină o armă periculoasă dacă ajunge în mâna unor infractori.

Preţul unui Mercedes-Benz G63 AMG 6×6 este de 380.000 de euro.

6. Paramount Marauder

Marauder este produs în Africa de Sud, rezistă inclusiv minelor antitanc, cântăreşte 10 tone în varianta blindată, iar pentru varianta de oraş sunt disponibile versiuni mai uşoare. Maşina poate face faţă cu brio cerinţelor unor firme de pază sau fortelor speciale ale Statului.

Preţul ei este de 485.000 de dolari

7. Polaris MV850

Punctul forte al acestui vehicul american sunt cauciucurile care nu pot fi sparte, ceea ce-l face foarte folositor în condiţii de razboi.
Preţul: 15.000 de dolari.

8. Supacat LRV 400

Acest model este produs de SC Group, o companie britanică specializată în proiectarea şi dezvoltarea de vehicule militare şi civile. Varianta uşoară a lui Supacat LRV 400 vine dotată cu un motor Ford turbodiesel de 3,2 litri şi 236 CP, în timp ce varianta militară dispune de un motor pe benzină V8 cu 648 CP.

Preţul estimat: 250.000 de dolari.

 

EXCLUSIV ProMotor – Cum a pierdut Dacia o licitaţie de 400 de maşini de patrulare ale Poliţiei pentru doar 2,4 lei pe autoturism

 

VIDEO Messi face reclamă la cea mai ieftină maşină

 

VIDEO Testul la care Dacia Logan a ieşit mai bine ca Mercedes C350E

GALERIE FOTO Cele mai tari maşini care vor apărea în 2017: aveţi idee cum arată SUV Skoda coupe sau Maserati Alfieri?

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Vlad MIRONESCU
Vlad MIRONESCU

Comentarii
Inchide