Primele poze cu SUV-ul care ar putea fi blockbuster (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu 31 oct. 2017 Știri auto

Lotus e un brand despre care am aflat pe vremea gumelor Turbo. Pentru noi, cei care mestecam gumă la ora de geografie, nu ştiam că marca e englezească. Ne suna ceva latinesc şi ştiam noi ceva deşi eram mici. Era o marcă la fel de noncelebră ca TVR. Maşini sport englezeşti. Arătau însă spectaculos. Le puneai undeva la dreapta modelelor Ferrari şi Lamborghini.

Când am crescut, am început să ştim mai multe. Exige, Elise, Evora erau nişte modele deja cunoscute celor care lucrau mai ales în presă. Dar a fost mereu o maşină pe care am perceput-o ca ultraexclusivistă, cu preţuri foarte mari şi serii limitate de producţie. Adevărul cam ăsta era până am zărit prin Bucureşti un Lotus (nu mai ştim ce model) care arăta ca o jucărie plasticoasă. Era o perioadă în care Lotut respira greu. Numai în F1 mai auzeam că le mergea bine, acolo unde făceau treabă în fiecare sezon şi acolo unde îşi subliniau cel mai bine numele în nostalgia publică.

Acum, englezii vor să revină pe valul pe care erau în anii 90 şi asta nu se poate întâmpla decât cu un plan comercial. Un plan comercial egal maşină comercială. Iar dacă Porsche, Maserati, Bentley sau Lamborghini au trecut la SUV, e un pas vital şi pentru Lotus. Mai ales în condiţiile unei productivităţi mult mai slabe în comparaţie cu mărcile proaspăt-citite mai sus.

Auto Express a pus mâna pe nişte schiţe online ale noului SUV şi primul din istoria Lotus. Din zvonurile confirmate acum de aceste desene, maşina va fi micuţă, un SUV compact şi uşor, cu probabil mult carbon în rezultat. Maşina va intra în clasa de competiţie prin care mai sunt BMW-urile X3, X4, Porsche Macan sau Audi Q5.

Primele detalii despre un SUV Lotus au apărut după ce Geely (deţinător Volvo) a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni şi de control ale companiei englezeşti (din acest an).

Detaliile tehnice sunt încă nişte necunoscute 100% având în vedere că Geely s-ar putea să facă transfer de tehnologii între mărcile pe care le are la pachet. O să fie interesant să vedem dacă Geely va pune noul Lotus SUV vreun motor diesel şi cât din informaţia genetică Lotus va mai exista pe el.

Autor Alexandru Banu

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide