Renault Comercial Roumanie, compania care comercializează pe piaţa locală mărcile Dacia, Renault şi Nissan, a pierdut în 2015 una dintre cele mai mari licitaţii de pe piaţa auto din ultimii ani în faţa Porsche România.
Renault Comercial Roumanie, compania care comercializează pe piaţa locală mărcile Dacia, Renault şi Nissan, a pierdut una dintre cele mai mari licitaţii de pe piaţa auto din ultimii ani în faţa Porsche România, importatorul oficial al mărcilor VW, Seat, Skoda şi Audi, pentru o sumă medie de doar 2,4 lei pe autovehicul, conform documentelor oficiale obţinute de ProMotor.
Ministerul de Interne, prin intermediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a organizat o licitaţie pentru cumpărarea a până la 400 de maşini de patrulare. Anunţul a fost publicat în data 09.04.2015.
Pentru atribuirea acestui contract a fost făcută o licitaţie deschisă, criteriul de selecţie fiind preţul cel mai scăzut.
Pentru lotul de autovehicule de patrulare pentru Poliţia Rutieră DR1 (300-400 maşini), la licitaţie au participat Porsche Romania şi Renault Comercial Roumanie.
Potrivit procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, din data de 25.05.2015, Renault a făcut o ofertă de 18.870.968 de lei, fără TVA, în timp ce Porsche a oferit 18.870.000 lei, fără TVA. Astfel, diferenţa dintre cele două oferte a fost de doar 968 de lei, adică 2,4 lei pe maşină.
Valoarea contractului a fost estimată de beneficiar la 14.153.226 – 18.870.968, fără TVA.
Contractul a fost atribuit în data de 06.07.2015.
Valoarea finală totală a contractului a fost de 16.688.000 de lei, fără TVA. Pentru cele 400 de autovehicule reiese un preţ de 41.720 de lei pe maşină, adică aproximativ 9.400 de euro, fără TVA, la un curs de 4,44 lei/euro.
Astfel, Porsche a oferit o reducere de aproximativ 879 de euro per maşină, respectiv de 6,5%, având în vedere că un VW Polo 1,2 TSI de 90 de cai-putere (motorizare pe benzină), versiunea Comfortline în 4 uşi, are un preţ de pornire, de catalog, de 13.524 de euro, cu TVA.
Autoturismele au început să fie livrate treptat, din luna septembrie, iar procesul de achiziţie a fost finalizat în luna noiembrie 2015.
Click pentru a mări