Modificările aduse exteriorului lui Koleos sunt destul de subtile, însă cea mai evidentă se găseşte la nivelul grilei frontale revizuite în formă de trapez, care a primit totodată şi un logo Renault de dimensiuni mai mari. În rest, varianta cu facelift a lui Koleos se poate lăuda doar cu elemente decorative cromate pe portiere, o nuanţă nouă de vopsea – Ebony Brown – şi jante în două tonalităţi.
La capitolul interior, designul a fost reîmprospătat şi este disponibilă o tapiţerie din piele maro, asortată cu noua culoare de caroserie. În materie de tehnologie, Koleos facelift este oferit clienţilor cu sistemul multimedia R-Link, controlat cu ajutorul unui ecran tactil de 7 inci. În plus, francezii oferă şi sistemul de siguranţă BSW (Blind Spot Warning), care atenţionează şoferul în momentul în care un alt vehicul intră în unghi mort.
Gama de motoare rămâne aceeaşi ca şi până acum – două propulsoare diesel şi unul pe benzină – iar crossoverul poate fi comandat în continuare cu tracţiune faţă sau integrală.