Am dat 20 de milioane de euro pe 70 de km. Din februarie 2017 ni se simplifică viaţa.

Autor: Alexandru Banu 25 oct. 2016 Știri auto

PRIMA FAZĂ – 30 DE KM GARA DE NORD – GARA PROGRESU

Ministerul Transporturilor se gândeşte la noi. Mai ales când are un câştig direct. E bine însă că se întâmplă lucruri atunci când avem şi noi de câştigat. Iar centura feroviară a Bucureştiului e un proiect mare care merită. Sunt 70 de km care vor fi gata în 3 faze. Prima fază e aproape gata şi ministrul Sorin Buşe a dat deja un tur de încălzire cu trenul pe ruta Gara de Nord – Gara Progresu, via Domneşti – Măgurele (30 de km). Trenurile urbane ar trebui să funcţioneze cel mai târziu din februarie 2017. A doua fază a primei etape este deschiderea liniei feroviare Bucureşti Nord – Pantelimon (via Băneasa).

4.4 LEI BILETUL PENTRU 16 STAŢII

A doua fază costă 5 milioane de euro şi constă în conexiunile cu magistralele de metrou Preciziei şi Berceni. A treia fază şi cea mai scumpă (15 mil. euro) este legătura Progresu – Bucureşti Nord (via Pantelimon). În această primă fază aproape completă (Gara de Nord – Progresu) sunt 16 staţii (9 vechi şi restul noi), iar biletul costă 4.4 lei. Următorul proiect mare este Magistrala 5 de metrou (Eroilor –Pantelimon) şi amenajarea statiilor de parcare pentru maşini în cât mai multe staţii mari.  

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide